|
|
Decembrie 1989 a trasat un nou drum al vieţii noastre, redându-ne libertatea de comunicare şi de mişcare, deschizându-ne ochii spre lumea civilizată. Orice schimbare de regim are, însă, şi consecinţe drastice asupra mediului economic, cu atât mai mult cu cât poporul român, voit sau nu, a fost surprins nepregătit pentru asemenea evenimente şi mai ales pentru ce a urmat. Timişoara avea, în anul de graţie 1989, al schimbării regimului, o putere economică de invidiat, fabrici şi uzine tentante pentru navetiştii din judeţ şi de aiurea. Aici au funcţionat întreprinderi- monopol, precum ELBA, AEM, Optica, dar şi întreprinderi renumite pentru produsele lor exportate pe pieţele fostului CAER, deci în Est, dar nu numai: Electromotor, Electrotimiş.
Timişoara făcea export în Olanda şi Europa occidentală cu produsele Fabricii „1 Iunie”, Fabricii de Piele şi Mănuşi, ale Fabricii de confecţii „Bega” şi altele. La Timişoara a fost fabricat primul autoturism de mic litraj, “Lăstun”, numit peiorativ şi „fier de călcat”. Numele Timişoara era asociat şi cu prestigioasele mărci de pantofi „Guban”, „Filty”, „Otter”, ale fabricilor de încălţăminte. Timişoara contribuia la bugetul centralizat al statului cu sume enorme, rezultate din vânzările centralizate la export, dar şi din impozite şi taxe. Se trăia mai bine decât în alte zone şi această stare de lucruri declanşase invidie din partea semenilor trăitori în alte părţi, dar şi o atitudine ostilă din partea guvernului comunist de la Bucureşti, vădit nemulţumit de evoluţia vieţii timişorenilor.
„Declicul” produs în Decembrie 1989 a declanşat o mare schimbare. Primul guvern postdecembrist, condus de Petre Roman, şi-a luat mâinile de pe industria românească, în general, „ungându-i” pe foştii directori ca pe nişte manageri, care să se îndrepte spre economia de piaţă, investindu-i cu putere de decizie, asupra patrimoniului statului, după cum i-a tăiat capul pe fiecare. Sigur că unii dintre ei erau oameni competenţi. Dar, dându-le posibilitatea să decidă singuri, fără nici un fel de control, majoritatea şi-au văzut repede interesul propriu. S-au trezit dintr-odată stăpâni pe întreprinderi care nu erau ale lor. Şi, în loc să inventarieze, cum ar fi fost normal, situaţia existentă în fabrică, să conserve ceea ce era bun, să retehnologizeze procesul de producţie, eficientizând fabrica, devenită, prin schimbarea denumirii, societate comercială, cei mai mulţi nu au făcut nimic, intenţionat, lăsând lucrurile în voia soartei. Dacă vă amintiţi, chiar unul dintre prim-miniştri, Radu Vasile, recunoştea public că „nu mai este nimic de furat în ţara asta”, prin 1998.
continuare>>>http://www.opiniatimisoarei.ro/articles ... orene.html
|
|
